VIDEO EXCLUSIV | Trece Nicușor Dan examenul „decalogului” impus de PNL? Marius Pavel, consilier CGMB: „Nu a realizat nici măcar un punct”

Publicat: 08/05/2023, 20:00

Marius Pavel, consilier în cadrul Consiliului General al Municipiului București (CGMB), a declarat, în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București” de luni seară, că primarul general Nicușor Dan nu a îndeplinit niciunul din cele 10 puncte impuse de PNL.

„Majoritatea în Consiliul General este asigurată de către USR, PNL și PMP (…) Pare că există negocieri, toate ședințele de Consiliu pleacă poticnit la drum, există negocieri punctuale, între grupurile politice. Actuala majoritate îi validează activitatea primarului general prin faptul că îi votează proiectele pe care acesta le propune pe ordinea de zi. Dau exemplul ultimei ședințe, pe primarul general l-a interesat un singur proiect, respectiv rectificarea bugetară, în momentul în care acel proiect a trecut, dânsul a părăsit ședința Consiliului General”, a declarat Marius Pavel în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București” de luni seară.

Potrivit consilierului CGMB, Nicușor Dan nu ar fi realizat niciunul din cele 10 puncte impuse de PNL, respectiv „decalogul” care trebuie îndeplinit până în această vară.

Marius Pavel: „Cel mai simplu era transparentizarea activității Primăriei Municipiului București”

„Nu, nu are cum să treacă, pentru că dacă ne uităm pe cele 10 puncte, singurul care putea fi realizat, într-adevăr, este Pasajul Doamna Ghica, dar am trecut pe acolo, erau opt muncitori. Mai departe, presupun că este o decizie a liderilor PNL cu privire la îndeplinirea sau neîndeplinirea acelui decalog. Din ce văd eu, nu este realizat nici măcar un punct. Cel mai simplu era transparentizarea activității Primăriei Municipiului București, lucru care nu s-a întâmplat, și nici nu cred că se va întâmpla”, a mai precizat Marius Pavel în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”.

La începutul acestui an, PNL i-a impus lui Nicușor Dan 10 puncte pe care trebuie să le realizeze, din punct de vedere administrativ, printre care refacerea parcurilor, investiții în termoficare, mari proiecte de infrastructură, digitalizare sau risc seismic.

Întreaga emisiune poate fi vizionată AICI:

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Două femei care căutau de mâncare au fost ucise de un fermier și date la...
Explozie apocaliptică în Ucraina. Bloggerii militari ruși spun că este „tatăl tuturor bombelor”
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Clujenii s-au trezit cu panouri prin care sunt îndemnaţi să se mute în Bacău. "Chiria...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Pensie crescută pentru românii care au lucrat în condiții speciale. Când intră în vigoare legea
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Cutremur în tenis! Simona Halep a anunțat chiar azi, 2 octombrie
Mâncarea care te bagă în spital. A fost retrasă de urgență
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Cei mai noi sateliți Starlink emană și mai multe radiații decât versiunile anterioare